FORGOT YOUR DETAILS?

We Serve

LC CLUJ-NAPOCA TRANSILVANIA

De la începutul anilor ’90, momentul înfiinţării primului club Lions la Cluj, zeci de proiecte menite să vină în sprijinul comunităţii au fost iniţiate şi implementate de leii clujeni. Numărul foarte mare al acestora precum şi diversitatea lor face imposibilă menţionarea lor aici. Totuşi, trebuie să  amintim câteva iar unul dintre dintre acestea este: “Să redăm darul vederii”. Acest proiect, desfăşurat intre 18-30 iunie 2007 a oferit peste 25.000 de consultaţii oftamologice. Acţiunea a avut loc la Sala Sporturilor „Horia Demian“ din Cluj-Napoca şi a constat în oferirea de consultaţii oftalmologice şi ochelari gratis persoanelor cu deficienţe de vedere, dar şi cu probleme financiare din judeţul Cluj. Dintre cele 25000 persoane, peste 18000 au fost aduse, cu autocare, din zona rurală a judeţului Cluj. Pacienţii au primit consultaţiile şi ochelarii sub formă de donaţie. Această acţiune a necesitat şi prezenta a peste 700 de voluntari, elevi de liceu şi studenţi, care au ajutat la buna desfăşurare a acţiunii, pe întreaga perioadă a acesteia. Voluntarii au fost instruiţi de membrii Lions şi de echipa de medici oftamologi americani prezentă la eveniment.

În continuare sunt amintite câteva din proiectele desfășurate de leii cujeni în ultimii ani.

LC CLUJ-NAPOCA TRANSILVANIA
Radu CristeaLC Transilvania
Membrii clubului Lions Transilvania sunt oameni obisnuiti din Cluj Napoca, oameni de cele mai felurite profesii, domni si doamne, de la 30 la 77 ani, romani, maghiari, germani, arabi, oameni din toate partidele politice (sau fără partid). Vă veţi întreba cu siguranţă: “ daca sunt aşa de diferiţi, ce poate oare să-i adune într-un club?" Răspunsul e ridicol de simplu: dorinţa de a ajuta, de a fi de folos acolo unde alţii, poate chiar statul, nu poate interveni. Au şi o deviză: "noi servim". Si chiar servesc comunitatea din care fac parte. Nu-i greu sa fi "Lions". Trebuie să îndeplineşti doar trei condiţii: să ai un pic de timp, să ai un pic de bani şi să ai mult-mult suflet. Restul vine de la sine... La fel ca toţi ceilalţi membri Lions de pe mapamond, cele trei cluburi Lions din Cluj-Napoca se implică în nenumărate proiecte destinate comunităţii locale. Din cauza numărului mare al acestor proiecte, vom enunţa doar câteva, în ordine invers cronologică.
Câteva dintre acțiunile pe care le-am desfășurat în ultimii ani sunt:
2013
Predarea cabinetului -

In 18 iunie a avut loc predarea cabinetului Lions si primirea noilor membrii Lions si Leo.

2013
Vedere Clara, Ochi Sanatosi -

Proiectul demarat in anul 2012 continua si in acest an scolar. Pana in iulie 2013 am reusit sa examinam peste 7000 de copii din sistemul educational prescolar din Cluj Napoca, Turda si Campia Turzii.

2013
Dezvelire placa comemoriala -

Clubul Lions Transilvania a luat inițiativa să refacă plăcile comemorative cu personalități clujene, plăci comemorative care s-au deteriorat datorită timpului și răutății oamenilor. Țn data de 21 mai am amplasat festiv în ziua noastră de întâlnire, pe strada Iuliu Maniu, nr. 17, placa comemorativă a marelui pictor Carol Pop de Szatmari (1812- 1887).

2013
La pescuit -

Sambata 11 mai 2013, la Jucu, am pescuit si am si prins peste. Partida de pescuit a fost organizată de membrii cluburilor Genesis, Transilvania si tinerii de la Leo Bastion. Pescuitul a fost organizat pentru copiii din clasele a VIII-a si a XII-a de la Liceul pentru Deficienti de Vedere din Cluj Napoca. Bucuria copiilor e greu de redat in cuvinte. Rabdarea de care au dat dovada in asteptarea unei capturi, curiozitatea de a pipai pentru intaia oara un peste viu, fericirea ce-i incerca, sunt toate de prisos a fi spuse.

2013
Balul de caritate LIONS -

La fel ca in fiecare an, balul de caritate Lions a avut o tinta bine definita. In acest an fondurile colectate cu ocazia acetui bal, au fost directionate spre achizitia de paratura medicala dedicata Spitalului Clinic de Copii, Cluj-Napoca.

2012
Cutia cu bucurii -

Proiectul “Cutia cu bucurii” iniţiat de cluburile Lions din Cluj-Napoca, aflat la cea de a treia să ediţie şi menit să vină în sprijinul copiilor din zona rurală a judeţului Cluj, a ajuns în ultima etapă, cea în care membrii Lions, trimişi ai lui Moş Crăciun, împart cadourile mult aşteptate.

2012
Testarea glicemiei -

Peste 1000 de clujeni si-au testat gratuit glicemia in cadrul proiectului desfasurat de cluburile Lions clujene. Cei depistati cu valori ridicate ale glicemiei au avut ocazia sa discute cu medicii diebetologi prezenti la catiune si au fost indrumati, pentru analize ulterioare, catre Clinica de Diabet Cluj.

2012
O scrisoare pierduta -

Clubul Lions Transilvania aduce după 20 de ani la Cluj „O scrisoare pierdută”, în folosul copiilor cu autism şi familiilor acestora! Clubul Lions Transilvania continuă proiectele sale de strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor şi, în Anul Caragiale, aduce pe scena Teatrului Naţional Cluj-Napoca piesa „O scrisoare pierdută”, cu participarea lui Claudiu Bleonţ şi interpretată de artiştii Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Piesa este o punere în scenă modernă a celebrului text dramaturgic, în regia maestrului Mircea Cornişteanu. Fondurile strânse cu acest prilej au fost direcţionate în întregime Asociaţiei Autism Transilvania (AAT) pentru a sprijini eforturile acestora de integrare a copiilor cu afecţiuni din spectrul autist în lumea … tuturor copiilor.

2012
Vedere clara, ochi sanatosi -

Screening oftamologic pentru depistarea precoce a ambliopiei, o boală a sistemului vizual caracterizată prin slăbirea simţitoare a vederii, şi a altor boli de vedere care afectează copiii cu vârste între trei luni şi şase ani, precum și a altor afecțiuni ale vederii. Între februarie 2012 si iulie 2012 aum consultat un număr de 2295 de copii iar în anul scolar 2012-2013, până la acest moment au fost consultați 3869 de copii din gradiniţele din Cluj-Napoca, Turda și Câmpia Turzii. Statisticile au avut dreptate şi de această dată, aproximativ 25% din totalul celor consultaţi au fost îndrumaţi, prin intermediul unor scrisori medicale adresate părinţilor, către un cabinet oftamologic, unde prima consultaţie, prin grija cluburilor Lions, urma să fie gratuită. Tradus în cifre, din cei 6164 de copii consulțați până azi, un număr de 1379 de copii au fost depistați cu vicii de refracție sau diverse afecțiuni ale vederii.

2011
Achizitie Plusoptix -

Clubul Lions Transilvania a achiziționat un autorefractometru portabil, tip Plus Optics A09 și va derula proiectul de scereening oftamologic destinat copiiilor prescolari, în parteneriat cu medicii oftalmologi pediatri, medicii școlari și bineînțeles membrii cluburilor Lions.

2011
Cutia cu bucurii -

Proiectul “Cutia cu bucurii” iniţiat de cluburile Lions din Cluj-Napoca a debutat în anul 2010. Chiar și în plină criză economică, clujenii, darnici ca întotdeauna, au dăruit cadouri pentru copiii din zonele izolate de munte sau cei cu situație materială mai precară, din județul Cluj. Idea acestui proiect, pe cât de simplă, pe atât de frumoasă, a prins repede și multe organizații au inițiat propriile proiecte pornind de la această idee. Acest lucru este minunat și cu cât suntem mai mulți, cu atât mai multă bucurie putem aduce pe chipurile copiilor ce vor primi aceste cadouri. La ediția anterioară de Crăciun, companii private precum Carbochim, Compexit, Ursus, Arobs, ING Office Mănăștur, Farmec s-au alăturat acestui minunat proiect și au pregătit cutii cu bucurii. Elevii liceului “Eugen Pora” din cartierul mănăștur, au donat peste 200 de cutii cu bucurii pentru alții copii, la fel ca ei dar cu posibilități materiale mai reduse. O gradiniță privată și multe persoane fizice și-au adus și ei aportul la bucuria destinatarilor acestor cadouri.

2011
Ziua mondiala de lupta impotriva diabetului -

În data de 14 noiembrie 2011, cu ocazia zilei mondiale a diabetului, membrii cluburilor Lions din Cluj-Napoca au organizat și desfășurat, pentru al doilea an consecutiv, o acțiune de testare gratuită a glicemiei, la Iulius Mall, în parteneriat cu Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. În cadrul acțiunii, au fost testați 933 de locuitori ai Clujului. Toți cei prezenți au primit rezultatele testării în scris și au fost consultați pe loc de medicii ce sunt membri ai cluburilor Lions din Cluj, precum și rezidenți ai Centrului de Diabet Cluj.

2011
Vizita pe Cluj Arena -

In 27 septembrie 2011, la initiativa unuai din membrii clubului Transilvania, si conducator al unei dintre societatile care a cosntruit Cluj Arena, am facut o vizita pe noul stadion al clujului, cu cateva zile inaintea inaugurarii oficiale. Am avut privilegiul de a vizita in premiera aceasta bijuterie a orasului fiindu-ne prezentate toate zonale si spatiile sale, atat cele exterioare, incepand cu gazonul cat si cele interioare.

2011
Dineu cu prosti -

În seara zilei de luni 2 mai, sala de spectacole a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca a fost arhiplină cu ocazia transpunerii pe scenă a spectacolului “Dineu cu proşti” în distribuţia Teatrului Naţional din Bucureşti. La iniţiativa clubului Lions Transilvania, actorii Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Costina Ciuculică, Alexandru Georgescu, Alexandru Bindea, Dorin Andone şi Tomi Cristin au jucat în cadrul unui eveniment caritabil, urmând ca sumele adunate din vânzarea biletelor să fie alocate proiectului medical dedicat copiilor – “Vedere clară, ochi sănătoși”

2011
Plantare de copaci -

Sambata , 16 aprilie, ne-am mobilizat si noi, cluburile Lions Genesis si Transilvania din Cluj si-am solicitat celor in drept un loc unde sa plantam copaci. Am primit ” repartitia” in localitatea Belis, iar “lotul” de impadurit era dincolo de sat, pe sosea, asa vreo 21 km. In total -100 km de Cluj.. Dar povestea abia incepe. Dupa o cafea de incalzire la cabana unuia dintre colegi, ajunsi la locul faptei, ni s-a aratat dealul si ni s-a spus ca vom urca putin :”numa un pic, pana-n poiana” , picul dovedindu-se vreo 800 metri pe o panta de cca 45 grade…. Am urcat, am gafait, am sapat, am pus bradutii, le-am acoperit radacinile cu pamant si…ne-am bucurat cand s-a terminat ” materialul saditor “ Parerea unanima de dupa terminarea lucrului a fost: “daca stiam cat e de greu va fi de urcat si –mai ales- de coborat, nu mergeam” . A fost insa”dupa”. Si totusi nimeni nu s-a plans, de la “decanul de varsta”, cu 70 ani impliniti si pana la gruparea “Praslea “, 5, 6, 8 si 11 ani.

2011
Bal de caritate Lions -

Membrii clubului Lions Transilvania sunt oameni obisnuiti din Cluj Napoca, oameni de cele mai felurite profesii, domni si doamne, de la 16 la 77 ani, romani, maghiari, germani, arabi, oameni din toate partidele politice (sau fără partid).

2010
Craciun LIONS -

Căsuţa Lions este prezentă, în fiecare an în perioada pre-mergătoare Crăciunului, la intrarea principală în Iulius Mall, pe terasa exterioară, unde, până pe data de 23 decembrie, oferă tuturor care o vizitează, un pahar cu ceai cald sau vin fiert gratuit. Persoanele care doresc să sprijine proiecte caritabile pe care cluburile Lions din Cluj-Napoca le desfăşoară, pot face o donaţie de orice sumă, în urna prezentă la căsuţă. Scopul acestei acţiuni este acela de popularizare a proiectelor desfăşurate de către cluburile Lions la nivelul comunităţii locale.

2010
Cutia cu bucurii -

Proiectul iniţiat de cluburile Lions din Cluj-Napoca, în folosul copiilor din zona de munte a judeţului Cluj a demarat în 22 noiembrie 2010. În anul 2010 am reuşit colectarea a peste 700 decutii cu bucurii, cutii ce au fost dăruite copiilor, din zona de munte a judeţului Cluj. Fiecare cutie conţinea o carte, obiecte de igienă personală, dulciuri şi jucării.

2010
Ziua mondiala a diabetului -

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clubul Lions a măsurat glicemia tuturor doritorilor. Nivelul de zahăr din sânge a fost testat gratuit în Iulius Mall. Chiar şi fără publicitate pentru acest eveniment, oamenii au format cozi la care au aşteptat şi câte 15 minute pentru a afla dacă sunt predispuşi la diabet sau nu. Considerând succesul acestei campanii, cluburile Lions clujene vor repeta acest proiect în fiecare an.

2010
Clujul capitala europeana -

Alături de Fundaţia Carpatica, Universităţile Clujene, Primăria Cluj-Napoca şi alţii, cluburile Lions clujene au participat la demarerea proiectului “Cluj Napoca, Capitală Europeană 2020.

2010
Balul de caritate LIONS -

Cele trei programe care vor fi susţinute din fondurile colectate la Balul Lions 2010 sunt cea de-a treia ediţie a Festivalului Cultural Miraj, eveniment ce doreşte să ofere copiilor cu deficienţe din întreaga ţară şansa de a fi cunoscuţi prin intermediul scenei, proiectul “Adoptă o şcoală”, ce urmăreşte sprijinirea şcolilor şi elevilor din mediul rural în scopul prevenirii abandonului şcolar, şi proiectul “Hell”, o piesă de teatru cu mesaj antidrog, proiect iniţiat împreună cu compania de teatru D’AIA.

2010
Mica unire -

24 ianuarie, ziua Unirii - Pe lângă depunerea de coroane şi concertele de muzică populară, cel mai aşteptat moment de către clujeni este masa oferită în ultimii cinci ani de către Clubul Lions. Pensionarii clujeni, dar nu numai, au aşteptat cu nerăbdare concertul de muzică populară de la Casa de Cultură, ademeniţi parcă de mirosul sarmalelor care le-au fost oferite mai apoi. „Suntem în al cincilea an în care dăm această masă cu sarmale. Primăria a venit cu muzica iar Clubul Lions cu mâncarea. Am pregătit pentru clujeni 6000 de sarmale.” a declarat Past District Guvernator Lions, Răzvan Rotta. Peste 50 de voluntari Lions le-au servit clujenilor cina. Circa 1500 de pensionarii clujeni s-au înghesuit la sarmalele fierbinţi pe care le-au dres mai apoi cu un pahar de vin.

2009
Unirea sarbatorita la Cluj -

Mica Unire sărbătorită la Cluj. Cluburile Lions din Cluj-Napoca în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, au oferit pensionarilor clujeni un spectacol folcloric gratuit. După spectacol, 6000 de sarmale împreună cu cei 150 de litri de vin, au fost oferite de cluburile Lions, celor peste 1300 de pensionari prezenti.

2008
Ce facem cu bateriile uzate? -

Cea de-a doua ediţie a concursului interşcolar „Ce facem cu bateriile uzate?” organizat de clubul Lions Transilvania în parteneriat cu Agenția de Mediu, şi-a desemnat miercuri câştigătorii, gazda evenimentului fiind Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca. „Anul acesta au participat 13 şcoli şi licee din Cluj-Napoca, Dej şi din comuna Mărişel. Au participat 305 clase, 7094 de elevi şi a fost adunată peste o tonă de baterii uzate. Premiile au constant în calculatoare, laptopuri, aparate de fotografiat şi mp3 playere şi au fost oferite de cluburile Lions din Cluj-Napoca.

2007
Sa redam darul vederii -

In perioada 18-30 Iunie 2007 s-a desfasurat acţiunea umanitară -Să redăm darul vederii- organizată de Fundaţia LensCrafters din SUA şi Cluburile Lions din Cluj. Proiectul a constat in oferirea de consultaţii oftalmologice şi ochelari, cu titlu de donaţie, persoanelor cu deficienţe de vedere aflate in dificultate economică, din Judeţul Cluj. Proiectul s-a desfăşurat la Sala Sporturilor Horea Demian, din Cluj-Napoca, in cadrul acetuia au fost efectuate aproximativ 25.000 de consultaţii iar toti cei consultati au primit ochelari gratuit. Din totalul celor 25 000 de pacienti, aproximativ 18 000 au fost adusi cu autocarele, in baza unor programari prealabile, din satele judetului Cluj.

2007
Balul de caritate LIONS -

Evenimentul s-a aflat sub deviza “We Serve” a Lions - Liberty Inteligence Our Nation’s Safety. Organizat sâmbătă seara la Cluj, acesta a reuşit să strângă peste sume importante din donaţii şi licitarea obiectelor de artă prezente, sume destinate proiectelor caritabile ale cluburilor Lions din Cluj-Napoca.

2006
Proiect ecologic in scolile clujene -

Lions Transilvania a lansat oficial un inedit proiect ecologic, intitulat "Ce facem cu bateriile uzate?". Initiat si sustinut de cluburile Lions, alaturi de Inspectoraul Scolar Judetean si SC IF Tehnologii SA si ARPM Cluj-Napoca, acesta consta atit in colectarea in vederea reciclarii de baterii si acumulatori uzati, cit si in educarea cu privire la modul in care se procedeaza cu acest gen de materiale. Avind un buget total de 10.000 de euro, proiectul antreneaza 15 institutii scolare clujene cu 7.681 de elevi, derulindu-se pina in data de 9 mai 2007. Organizatorii si-au propus pentru viitor cresterea numarului elevilor implicati, atragerea de investitii in acest sens, precum si extinderea proiectului in toate scolile din municipiul Cluj-Napoca.

2006
Casuta Lions -

In piata Unirii, casuta Lions, parte a oraselului lui Mos Craciun, a servit gratuit clujenii cu ceai cald si vin fiert. Cei care au dorit, au facut donatii simbolice pentru sustinerea proiectelor cluburilor clujene.

proiecte LC Transilvania

Proiectele și acțiunile desfăsurate de clubul Lions Transilvania din Cluj Napoca, in anii săi de existență sunt foarte multe. Acestea s-au adresat în principal ocrotirii vederii dar s-au orientat și spre ajutorarea copiiilor bolnavi de diabet, combaterea consumului de droguri sau ocrotirea mediul înconjurător.

Vizitati

site-ul international

lionsclubs.org
TOP
  • coparcener